Petra – Oare chiar merită deranjul?

…dacă tot am 4 ore libere, pe bancheta din spate, din Eilat până în Tel Aviv, m-am gândit să scriu despre experiența din Iordania! Am făcut multe greșeli, chiar dacă m-am documentat zile la rând cu privire la această călătorie și cu siguranță dacă vei știi toate detaliile pe care voi încerca să ți le prezint în continuarea articolului, vei scuti bani mulți, timp și ceva nervi!

    Să începem cu începutul: dacă vrei să combini Iordania cu Israelul  în aceeași călătorie așa cum am făcut eu, mai gândește-te! Mi-au zis mai mulți prieteni că va fi dificil, dar nu i-am ascultat, am zis: “Cât de greu ar putea fi?!”, acum îmi pare rău oarecum, deoarece trecerile dintr-o țară în alta costă foarte mult, totodată este complicat și anevoios tare! Așadar, îți voi zice cum aș face-o, dacă ar fi să mă întorc… și cred că mă voi întoarce curând, pentru că  au rămas câteva lucruri pe care nu le-am bifat de pe listă!

De unde să încep?

În curând  veți găsi zboruri ieftine București-Amman ceea ce înseamnă că veți putea zbura direct cu maxim 100-200€! Despre Amman nu pot povesti încă, pentru că nu am ajuns pe acolo… era ceva mai departe de zona de sud, pe unde ne-am învârtit noi! Dar cred că merită 2 zile de explorat pentru a intra în atmosfera lor! O atmosferă haotică, putin agresivă dar interesantă în același timp!

Din Amman sigur poți închiria o mașină și sunt sigur că este o variantă destul de bună din toate punctele de vedere! Sunt autobuze care merg spre Petra sau Wadi Rum, dar dacă împarți o mașină la 2-4 persoane, ajungi cam la același preț, și nu ai stresul timpului. Străzile sunt ok, poliție și securitate puțină, mașini nu foarte multe pe drum!

    Petra – o experiență începută foarte prost, dar care s-a transformat în una dintre cele mai intense, periculoase, nebune, interesante, experiențe de până acum…  și crede-mă, am trecut prin tot felul de situații neprevăzute de-a lungul călătoriilor mele!

Te întrebi cum a VII-a minune a lumii moderne poate fi o experiență proastă? Păi cam ăsta ar fi unul dintre motive, toată lumea o laudă, documentare peste documentare, iar toate astea îți vor crea niște așteptări foarte mari! Din păcate asta am făcut eu, am avut așteptări mult prea mari și nu am reușit să fiu impresionat foarte tare, asta doar până când, din greșeală, am ieșit din pielea turistului ordinar și totul a devenit  greu de povestit în cuvinte!

    Să încep cu părțile rele:  Ce m-a deranjat foarte tare, este faptul că cei de acolo, au transformat un loc sacru într-o fabrică de bani, și nu orice fabrică, ci CEA MAI jecmănoasă dintre toate pe care le-am văzut până în prezent! Partea proastă este că japca este făcută în așa fel încât să fie legală și să nu ai cum să o eviți. După ce am plătit 50JD(75$) de persoană pentru o zi în Petra, am fost forțați să luăm un ghid local, pentru faptul că eram mai mult de 4 persoane. Ni  s-a zis că este obligatoriu și că nu avem voie să intrăm dacă nu plătim încă 50JD(75$). Așadar, dacă sunteți un grup mai mare, sfatul meu, prefăceți-vă că nu vă cunoașteți, mergeți câte 3-4 persone, la o diferență de 5 minute, doar așa scăpați de jecmăneala  mai sus menționată! Deja eram nervoși și ne simțeam neîdreptățiți!

Bun, respirăm adânc, ne spunem că nu are rost să ne enervăm pentru că tot noi avem de pierdut, și pornim la drum! Intrăm în Petra, iar ghidul ne arată pe o hartă destul de mare traseul pe care aveam să îl parcurgem, după care ne zice că dacă vrem să mergem prin partea de sus, de unde am fi avut cea mai frumoasă panoramă a orașului trebuie să mai plătim 100JD (150$) de grup.  Nu este loc de negociere, ăsta este prețul impus de stat! Deja eram la limita răbdării cu toții, am tras din nou aer în piept, ne amintim că suntem români și sigur o putem rezolva noi altcumva, că doar…. “jmekeria înkepe din Bucarest”!

Ghidul ne zice că prima parte a traseului o putem face pe jos, sau cu caii, pentru că este inclus în preț! Alegem caii, bineînțeles, iar după vreo 10 minute de călărie… descălecăm și și și…începe show-ul! Cei care țineau caii de hațuri, ne blochează calea și ne cer tips iar noi, din bun simț scotem câte 2 jd (10) lei, chiar dacă totul era plătit. Băi nene, a luat omul foc și a început să țipe de parcă o călărisem pe nevastă-sa, nu calul!! Unei fete din grup, i-au luat cu forța banii din mână, altuia a încercat să-i bage mâna în portofel! Au început să strige EI că vor chema poliția. ATENȚIE! Ei, nu noi!! Haos!! Cei mai impertinenți oameni pe care i-am întâlnit! Nu am mai rezistat, și cu nervii întinși la maximum,  am devenit și noi agresivi și cumva s-au potolit și ne-au lăsat în pace. A fost o situație destul de încordată și tensionată, care ne-a cam tăiat cheful de vizitat, ce-i drept, dar am trecut cu bine și peste asta.  Ce crezi, am respirat adânc, din nou , și am mers mai departe, dar nu prea se mai putea conecta nimeni la minunățiile și canioanele de acolo. Dupa vreo 20 de minute de mers,  am ajuns la faimoasa “The Treasury”.

Lume multă, agitație și omuleți agresivi, care încearcă să tragă de tine să cumperi lucruri de la ei, sau care îți oferă tururi neoficiale de unde vezi mult mai bine toate aceste monumente! Îți spun și insistă că nu ai cum să le faci fără ei, îți cer mulți bani și tipă la tine, și te amenință că vor chema poliția dacă încerci să urci fără ei! SFAT: Ignoră-i și mergi pe unde vrei tu, or să tragă de tine, or să facă precum toți dracii, pentru că doar la asta se pricep, tu doar ignoră-i!! Personal, eu nu cred că sunt  în stare să meargă mai departe, ci doar mizează pe intimidare! Oricum, trebuie să menționez, sunt niște  omuleți impresionant de agresivi, poate chiar unii din cei mai agresivi, pe care i-am intalnit de-a lungul călătoriilor mele, și chiar te pot intimida, mai ales dacă nu ești pregătit pentru asta sau dacă nu te-ai mai lovit de astfel de oameni!

Într-un final, ghidul nostru a ințeles că suntem din „locul de unde se dă ora exactă” și că nu-i merge cu noi, și ne lasă în mijlocul “orașului”(este un oraș întreg, antic, plin de monumente, peșteri și ruine…ceva superb) și ne arată pe unde putem urca pentru a putea vedea minunăția de oraș, de deasupra!

După această descătușare, ne remontăm și  începem să urcăm pe stânci, iar de aici totul începe să devină mult mai interesant, mai dificil, dar cel mai imporant, mai puțin turistic, ceea ce mie, personal, îmi place să caut în orice călătorie în care merg!

După o urcare de vreo 30 de minute,  unul dintre băieții din grup, intră într-o coșmelie de pe marginea stâncilor, în care era un beduin ce vindea ceai, apă, sucuri. Parcă și acum îl aud, cum îi zice omului să îi dea un ceai gratis! După toată neplacerile prin care trecusem cu toții, tipul s-a eliberat puțin… dar oricum, a fost faină trăirea! Am menționat întâmplarea aceasta, pentru că de acolo totul s-a transformat în cea mai tare experiență a noastră! Beduinul s-a uitat mirat în ochii lui, și i-a răspuns: “Yes my friend, why not, come here!” (probabil se mai răzvrătriseră și alții înaintea noastră, tot în coșmelia lui). Din momentul acela a început magia!  Ce am să vă povestesc în continuare, este oarecum ilegal, periculos, dar al naibi de frumos și interesant, așa că țineți pentru voi și nu chemați poliția!!! Dacă vrei să aveți și voi experiența pe care am avut-o noi, scrie-mi, și am să îți dau contactul beduinilor cu care ne-am petrecut restul zilei!

Am început să vorbim mai multe cu Audi (beduinul tânăr, nu mașina) iar la ceva timp, a apărut și Ali, tatăl lui și seful tribului lor, care ne-a propus ceva inedit! 7JD (37lei) de persoană pentru a ne găti tradițional și să mâncăm cu ei la apus, în peștera lor, iar mai târziu să rămânem sus în munți și să vedem “Petra by Night”, care în mod normal ar costa 17JD (90lei)! Aici grupul s-a împărțit în două deoarece părea destul de periculos , iar cum experiența noastră cu localnicii nu a fost una prea plăcută, unii au spus “pas”! Eu am văzut în privirea lui Ali o bunătate pe care am întâlnit-o la puțini oameni și i-am oferit toată încrederea mea! S-a dovedit una dintre cele mai bune alegeri făcute de mine, pentru că ceea ce a urma,  este de povestit nepoților!

I-am dat bani ca să meargă în sat, să cumpere ceea ce avea nevoie pentru a pregăti mâncarea,  iar noi ne-am continuat explorarea Petrei, urmând ca mai apoi, la apus, să ne întâlnim din nou, la peștera lui, pentru a incheia ziua cu un ospăț pe cinste și binemeritat, după toată nebunia de pe timpul zilei! Am dat o fugă până la “Mănăstire”, și când zic  “fugă”,  mă refer la faptul că un traseu de 3 ore dus-întors pe mii de trepte, coborât și urcat prin munți, soare și căldură, noi, l-am făcut în doar 2 ore și 10 minute, și asta doar ca să prindem apusul din partea de sus!

După tot acest maraton printre ruine, canioane și stânci, ne-am odihnit savurând un ceai pe marginea piscului privind apusul! A fost ca o victorie pe care am meritat-o!

La lăsarea serii, am pornit către peștera lui Ali, unde eram așteptați cu focul de tabără făcut și mâncarea pregătită! Am mâncat cu ei de acolo din aceeași tavă, cu mâinile murdare, fără tacâmuri, transpirați și plini de praf. În mod normal aș fi zis “yacsss” dar acolo, în momentul și atmosfera aceea, a fost “wow”!!!  După masă, am mai stat cu ei în jurul focului, am mai povestit, am băut ceai și am poștit o pipă! Deja eram ca din familia lor, intrați total în filmul și atmosfera de beduini autentici, așa am descoperit că ei sunt beduinii adevărați, cei care nu pun preț pe bani ci pe respect, fericire și bucuria vieții și toți cei care ne-au jecmănit mai devreme sunt altă nație.

Puțin obosit de la cei 30.000 de pași făcuți în acea zi, cele 300 de etaje urcate și cei 30 de km parcurși prin munți, la care s-au adăugat ceaiul de salvie și pipa păcii pe care am postit-o,  încalec pe un măgar în bezna nopții și o pornim pe niște piscuri abrupte spre vârf de unde aveam să vedem “the Treasury” , a 7-a minune a lumii, luminată de sute de candele. Să recapitulăm: Eu, amețit bine,  călare pe un măgăruș în bezna totală, prin munți! Prietenul meu Ali mi-a spus: “the donkey knows the road” și i-a dat o palmă peste fund,  iar măgarul o ia la fugă! Am ajuns întregi sus, se pare că măgarul chiar a știut drumul, și ne-am așezat pe burtă pe marginea unui hău de 800m și am privit, în liniște, “minunea” luminată, o experiență cu adevărat unică!

Acum urmează partea cea mai interesantă:  de la 1000m, trebuia să coborâm munții și să ieșim „prin spate” prin satul beduinilor, pentru că ceea ce am făcut noi, era oarecum ilegal și nu mai puteam ieși pe intrarea principală! Un drum abrupt,  sus-jos,  timp de aproximativ 2 ore! Eram 7 turiști, 10 beduini, 9 măgari și vreo 5 câini la 10 noaptea, exact ca imigranții care trec granița dintre Mexic și America.  După vreo oră de mers în care primeam instrucțiuni fie când să stingem luminile la telefon sau când să nu scoatem niciun sunet pentru a nu fi reperați de patrulele de acolo, auzim din spate: “Stay there!” Mda, deci am fost prinși! Un Ranger a văzut luminile și a venit după noi, spunându-ne: “now all of you to the police!” PANICĂ! PANICĂ! Chiar dacă, recunosc, începusem să mă panichez puțin, mie tot mi se părea amuzant!!! Parcă totul făcea parte din aventură. În schimb fetele (am uitat să menționez că erau și fete în grup), se panicaseră deja destul de zdravăn și, cu tremur în glas, strigau: “No police sir, please! No police!” Ce-i drept, a ajutat asta, cumva au reușit să îl înduplece pe tip, care și-a sunat șeful… iar norocul mare a fost că șeful lui făcea parte din tribul lui Ali și am scăpat cu doar cu un avertisment!

Pe la 12 noaptea am ajuns în satul lor, unde am mai stat la un ceai, după care am fost duși cu o mașină spre cazarea noastră!

O experiență nebună, frumoasă, epuizantă, unică, pe care aș repeta-o oricând! De la începutul zilei în care am fost păcăliți, furați, trădați, am incheiat seara lăsându-ne viața în măinile unor sălbatici, necunoscuți, care s-au purtat exemplar cu noi și care ne-au oferit una dintre cele mai tari experiențe de până acum!

Ca să concluzionăm, în final Petra este o experiență extraordinară, DOAR DACĂ nu o faci ca orice turist. Altfel este doar o experiență obositoare, foarte scumpă care nu prea merită, părerea mea! În schimb, dacă o faci așa cum ni s-a întâmplat nouă, este ceva unic în viață! Dacă ar fi sa o mai fac încă o dată, l-aș contacta pe Ali, să mă ajute să obțin un permis de ședere în Petra, pentru a putea dormi acolo, în peșteră cu ei… sunt sigur că ar fi o super experiență! Plus că așa cum am ieșit peste munții din Petra, cu siguranță se poate și intra…  deci scutești din start 75$.

În curând voi scrie și despre cele 2 nopți petrecute în deșertul Wadi Rum, încă o experiență, cel puțin interesantă!

Până atunci vă imbrațișez cu drag și vă aștept cu întrebări și păreri!